Mijloace moderne de terapie a durerii

INFORMAțII REFERITOARE LA MIJLOACE MODERNE DE TERAPIE A DURERII

Durerea constituie un semnal de alarmă care protejează organismul: ea declanşează reacţii al căror scop este de a diminua cauza şi în consecinţă de a limita consecinţele; aceasta este nocicepţia.

Absenţa durerii în cazurile patologice de insensibilitate congenitală la durere nu prezintă nici un avantaj pentru pacient, fiind necesar permanent un mediu protejat  pentru a evita arsurile, rănile sau fracturile.

În durerea cronică (luni, ani), efectul protector fiziologic este înlocuit de o stare patologică afectând atât pacientul cât şi anturajul sau mediul socioprofesional (ex: lombalgia, durerea din neoplazii).

Managementul modern al durerii tratează simultan:

• nocicepţia locală;
• inflamaţia tisulară de la nivelul leziunii;
• modularea  spinală a semnalului nociceptiv şi procesare asupra spinală.

Obiecitvele terapeutice vizează:

1. prevenţia  sensibilizării nociceptorilor periferici
2. întreruperea transmiterii neuronale a semnalelor  nociceptive
3. diminuarea  semnalului  nociceptiv la nivelul căilor de conducere spino-talamo-corticale.

In funcţie de cele trei obiective , terapiile utilizate sunt:

• AINS(AntiInflatorii NeSteroidiene), inhibitori  de  COX-2 , steroizi, opioide, antihistamnice
• anestezice  locale, anticonvulsivante
• opioide, blocanti de calciu, antidepresivetriciclice, Ketamina şi antagoniştii  NMDA, agonistii  α  β  adrenergici, Paracetamol, AINS, inhibitori  de COX-2.

Modalitatea de combinare între ele  vizează mai multe căi  fiziopatologice  realizând o terapie “balansată “ sau “multimodală”.

Pentru  managementul durerii nu exista standarde europene specifice si de aceea in optiunile la care recurgem  trebuie sa tinem cont de avantajele  si dezavantajele fiecarei metode corelata cu nevoile individuale.

Mențiuni:

Analgezicele non-opioideorale și parenterale au eficiență limitată, dar pot fi  foarte  utile în combinație cu alte tehnici.

Analgezice orale opioide, non-opioide, cât și cele pentru administrarea rectală au indicații limitate ca urmare a unui timp de instalare lent și a aversiunii pacienților pentru această cale de administrare.

Opioidele administrate intravenos asigură un control rapid al durerii, dar variațiile plasmatice necesită monitorizare atentă și administrări repetate.

Opioidele administrate intramuscular și subcutanat asigură o instalare mai lentă decat cele intravenoase, necesită injectări repetate și există dificultăți de dozaj.

Analgezia epidurală este mai eficace și poate scădea morbiditatea perioperatorie, în special la pacienții cu factor de risc.

Blocurile de nervi periferici sunt utile pentru analgezia în arii specifice, dar au limitare asemănatoare cu tehnicile epidurale.

PCA (PacientControl Analgesia) este considerată standardul de aur pentru menținerea  analgeziei odată ce controlul DPO a fost asigurat prin bolusuri de opioide. PCA evită fluctuațiile plasmatice mari și are un risc scăzut de complicații respiratorii.

Analgezia realizată prin tehnici  de  anestezie locoregională reprezintă o metodă extrem de importantă și extrem de eficientă în arsenalul terapeutic.